Eliminarea unor clișee așa-zis marxiste

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu

Aug 15, 2023

Mass-Media este o armă de distrugere în masă

Într-un articol publicat pe IncorectPolitic, o comentatoare (o anume „dna Marieta Zamfir“; oare acesta să-i fie numele adevărat?!) a făcut o completare binevenită, dar în care vehiculează unele clișee și unde există cîteva imprecizii, care, luate ca atare, pot fi înțelese ca imprecații. De exemplu, aceea referitoare la activitatea și competențele redacției revistei naționaliste IncorectPolitic – revistă care ar fi chiar „extremistă“, după părerea teroriștilor de la așa-zisul «institut „Național“ de studiere a holocaustului din România-„elie wiesel“», plătit din banii noștri ca să ne denigreze[1]. Redacția IncorectPolitic este compusă din VOLUNTARI patrioți, dedicați apărării ideii naționale, cu competențele limitate de instruirea fiecăruia și care își redactează materialele „printre picături“ și pe banii lor, în funcție de timpul lor liber – căci au familii de întreținut, trebuie să meargă și la serviciu, să-și cîștige o pîine, întrucât redacția nu este sponsorizată de nimeni, deși face, constant, apel la ajutor bănesc. Situația este identică în ceea ce îi privește pe colaboratorii redacției.

Toți – redactori și colaboratori – așteaptă donații de la marii noștri bogătași, dar care nu prea citesc IncorectPolitic, fiindcă sunt, îndeobște, afaceriști, orientați exclusiv spre profit – adică jidăniți în comportament și în concepții și care nu prea mai citesc cărți, reviste, articole etc. de cînd au terminat liceul. E-adevărat că noi, acum, ne aflăm în etapa de „acumulare primitivă a capitalului“, cum a fost clasificată de Marx, și, de aceea, averile postdecembriste sunt, precumpănitor, rezultatul jefuirii averii publice și al jefuirii unor semeni de-ai noștri. În Occident, această etapă a fost depășită de mult timp și, după ce au acumulat averi uriașe, unii și-au permis să apară și în postura de filantropi: un Andrew Carnegie, un Solomon R. Guggenheim, Rockefeller, Ford ș.a.; actualmente, „maleficul George Soros“[2] este considerat a fi cel mai mare filantrop. Noi, românii, am avut, printre alți români[3], un filantrop iudeu ca Menachem H. Elias, care și-a donat toată averea României și a înființat Spitalul Elias. Hoții postdecembriști nu sunt filantropi. Așa că mai avem de așteptat pînă vom primi sponsorizări!

Clișee propagandistice halucinante

Comentatoarea a făcut și alte afirmații, preluate din clișeele nocive frecvent folosite și pe alte situri de pe internet. De aceea, respectivele clișee trebuie denunțate și combătute.

Chiar zilele acestea, o autoare – naționalistă vehementă și, de obicei, dovedind pertinență în articolele publicate –, într-o virulentă analiză include „neomarxismul“[4] drept cauză a degradării grave a învățămîntului românesc sub agresiunea Vestului! Însă Marx nu a scris un cuvințel despre învățămînt! Vorba criptocomunistului Bulă: „Ce are sula cu Prefectura?!“ Dar apar și materiale mai „docte“. Astfel, un activist cu un nume de rezonanță în ziaristica actuală ca Cornel Codiță, care a făcut carieră declamînd frazele ideologiei „marxiste“, dar drapate cu texte ceaușiste – fiindcă citatele din paginile „clasicilor marxism-leninismului“ nu mai erau de bonton, căci trebuia să citezi din Tovarășul – și, deși nu a condus nici măcar un pluton, ci doar pixul pe hîrtie!, a ajuns general al M.Ap.N și pe postul de june-consilier al septuagenarului președinte Ion Iliescu, acum „își bagă codița“, ca Michiduță, în neomarxism și scuipă unde a lins: „Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri“[5].

Perenitatea luptei de clasă

Alt exemplu: pe portalul dlui prof. univ. dr. Ion Coja este invocată, uneori, „nocivitatea teoriei luptei de clasă marxiste“. Eroare! Eroare provocată de ignoranța comentatorilor: Lenin atrage atenția că teoria luptei de clasă nu este marxistă, ci vine… din negura Istoriei. Dar atît teoria, cît și lupta de clasă sunt la fel de actuale[6]! Și vor mai fi multă vreme, cît timp vor exista cele două mari clase social-politice – conducători și conduși – și statul care le supraveghează ca să nu intre în luptă violentă sau, dacă intră, atunci, la comanda conducătorilor, intervine ca să tempereze zelul revoluționar al proletariatului.

Filologul și politologul Noam Chomsky ironizează cu serenitate: „În Statele Unite, nu îți este permis să vorbești despre diferențele de clasă. De fapt, doar două grupuri au voie să aibă conștiință de clasă în Statele Unite. Unul este comunitatea oamenilor de afaceri, înverșunată în dobîndirea conștiinței de clasă. Tezele lor abundă toate de idei legate de pericolul claselor, pericolul ridicării acestora și găsirea mijloacelor pentru a le înfrînge. Acesta este un fel de marxism vulgar, întors pe dos.

Al doilea grup este cel care lucrează în departamentele strategice ale guvernului. Ei vorbesc la fel ca aceia din primul grup (…). Astfel că ei pot avea conștiință de clasă. Ei au o misiune de îndeplinit. Dar este extrem de important să îi convingă pe ceilalți, pe restul populației, că ideea luptei de clasă nu există. Toți suntem egali, toți suntem americani, trăim în armonie, muncim împreună, totul este minunat“[7].

Psihanalistul Erich Fromm introduce subiectivismul și scrie foarte convins: „Dorința de a avea duce, în mod inevitabil, la nesfârșita luptă de clasă. Pretenția comuniștilor că sistemul lor va pune capăt luptei de clasă prin desființarea claselor sociale este o ficțiune, căci sistemul lor se bazează pe principiul consumului nelimitat ca scop al vieții. Atâta timp cât toată lumea vrea să aibă mai mult, trebuie să existe clase sociale, luptă de clasă, iar, în termeni globali, trebuie să existe un război internațional. Lăcomia și pacea se exclud reciproc. (…) Ceea ce e valabil pentru războaiele internaționale este la fel de valabil și pentru lupta de clasă. Războiul dintre clasele sociale, în esență dintre exploatatori și exploatați, a existat întotdeauna în societățile bazate pe principiul lăcomiei. Acolo unde nu s-au făcut simțite nici nevoia de exploatare, nici lăcomia socială, nu a existat nici luptă de clasă. Dar, în orice societate, chiar și în cele bogate, este obligatoriu să existe clase, deoarece modul de existență bazat pe a avea este dominant. (…)

Clasele oprimate își vor răsturna conducătorii și așa mai departe; lupta de clasă ar putea, probabil, să devină mai puțin violentă, dar ea nu poate să dispară atâta vreme cât inima omului este dominată de lăcomie. Ideea unei societăți lipsite de clase, într-o așa-numită societate socialistă, este tot atât de iluzorie – și periculoasă – ca și ideea păcii permanente între națiunile hrăpărețe“[8].

Oare ce cauzează acum luptele de stradă din Franța (Germania, S.U.A., Anglia, Italia etc.) sau din Israel? Doctrina economică anticapitalistă a lui Karl Marx din CAPITALUL, teoria politică bolșevică a lui Lenin din STATUL ȘI REVOLUȚIA[9] sau imbecila politică socială a lui Emmanuel Macrou („pupila“ lui Rothschild![10]) și a pușcăriabilului Bibi Netanyahu?! Ceea ce a adus nou Marx în teoria politică este doar teza „dictaturii proletariatului“, unde – subliniază Lenin – cuvîntul „proletar“ are un sens deosebit, „științific, latinesc“ – dar nu acela din DEX!

Lupta de clasă se mai ascute?!

Unul dintre ziariștii cotați ca avînd vechime în presă și care, deci, ar fi un influencer, este Dan Andronic; dar nu este decît unul dintre „ziariștii făcuți în pripă!“ (cum, ireverențios, se exprima cineva[11]), care, iată!, a devenit mai cunoscut fiindcă intrase în cîrdășie cu „prințul“ Paul Lambrino, zis, mai prețios, dar la fel de neîntemeiat și de jignitor pentru România, „Paul al României“[12]! Față de Dan Andronic, generalul (r.) Aurel Rogojan este la polul opus din punctul de vedere al rutei școlare și profesionale, al capacității de muncă, de organizare, al rectitudinii morale și de caracter.

Elocvent, în acest sens, este faptul că, în primele zile înfierbîntate, periculoase și confuze ale „revoluției“ din decembrie 1989 – „Dooșunu-doojdoi! Cine-a tras în noi?!“ –, în sediul central al Ministerului Afacerilor Interne mai rămăseseră numai două persoane: un maior și un general! Toți ceilalți, care hălăduiseră pe acolo pe simbrii grase și care „juraseră pe Tricolor să apere ordinea publică și averea poporului“, își abandonaseră posturile de luptă și se ascunseseră „în gaură de șarpe“! Maiorul de atunci este actualul general brg. (r.) Aurel Rogojan. După cum se poate verifica pe Internet, lichelele din presa de „dreapta“ au cerut tot timpul trecerea lui în rezervă ca fiind „securist“ și fost șef de cabinet al șefului Direcției Securității Statului, răposatul general-colonel Iulian Vlad[13], care avea să fie condamnat de către clica conspiratorilor la 24,5 ani de închisoare, dar care a stat la gherlă doar patru ani! Conducerea S.R.I. l-a menținut în activitate pe Aurel Rogojan din motive pragmatice: fusese supranumit „calculatorul juridic al D.S.S.“, pe baza căreia s-a înființat S.R.I. – care, și acesta, avea nevoie de o orientare în hățișul juridic postdecembrist.

Dată fiind diferența calitativă radicală dintre ziaristul Dan Andronic și generalul (doar) de brigadă (rez.) Aurel Rogojan, este surprinzător că generalul în rezervă Rogojan achiesează – fără nici o rezervă, cum face uneori, în cartea PUTEREA UMBREI[14], care se vrea a fi un foarte lung „interviu“ (eșuat, din pdv literar, după părerea mea) – la afirmația lui Dan Andronic, prin care ridiculizează una dintre tezele paradoxale ale propagandei proletcultiste: „Tovarăși, în Socialism lupta de clasă nu încetează, ci se ascute!“ – teză emisă de Lenin cel Perspicace! Această concordanță de opinii a celor doi este cauzată de ignoranța lor completă în domeniul culturii politologice. Cred că aici este un caz de disonanță cognitivă, mascată de o consonanță „fericită“ întru ignoranță, un fel de docta ignorantia, ca să mă exprim prețios academic. Într-adevăr, un ziarist habarnist emite o propoziție, cu o ironie pe care o vrea zdrobitoare, prin care crede că anulează o teză a propagandei odiosului regim „democrat popular“, regim deja îngropat de istorie – și este ușor să te lupți cu un „mort“ (fiindcă nu are „drept la replică“) și să te mai dai și „mare!“

Presupun că ironia sa zdrobitoare derivă din filozofia folclorică și relaxantă, din anii ’70 (cînd Dan Andronic era la creșă), extrasă din gîndirea mucalitului român: „Măi, Ioane, ce-ai pățit?! Văd că te-ai ascuțit ca lupta de clasă!“ Această ironie este susținută de un general cu o prodigioasă memorie mnemotehnică în domeniul legislației emise în intervalul 1945-1995, generalul (r.) Aurel Rogojan, la fel de habarnist în politologie, dar care își făurise un statut de personalitate și de autoritate prin scrierile sale (cărți și articole) privind Serviciile Secrete. Ca atare, ideea habarnistului ziarist Dan Andronic, întărită, „confirmată“ de habarnistul general Aurel Rogojan și îmbălsămată în fetișismul literei tipărite devine „autoritate de lucru judecat“ în mintea cititorului obișnuit, dacă acesta are curajul să ia în mînă un cărțoi gros de 7 cm și cîntărind 1,234 kg, ca să o citească! Totuși, ca să nu fim răi, cartea-interviu PUTEREA UMBREI dezvăluie informații într-un fel secrete, de culise, printre altele, și una revelatorie: Ana Pauker, poreclită, în România, „Stalin cu fustă“, a dispus încărcarea unor vapoare, în Portul Constanța, cu cernoziom decopertat din Bărăgan, pe care l-a dus în Israel, ca să facă roditor „Pământul Sfînt“! Asta, ca o formă a simbiozei „iudaism-creștinism“, chiar dacă Ortodoxia românească este diferită de aceea din Palestina, Siria, Grecia, Armenia sau Rusia!

„Și azi este greu să fii comunist!“

Pariez că aceștia doi nici nu știu că marele scriitor Titus Popovici s-a lamentat la Congresul al IX-lea al P.C.R. (14-19 iulie 1965) cum că „Și azi este greu să fii comunist!“ Deci, după două decenii de impunere a regimului „democrat popular“, tot era greu să fii „comunist“. La acel congres, tocmai se schimbase denumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român, iar Republica Populară Română devenise Republica Socialistă România! Așadar, în România „comunismul“ învinsese, cel puțin în opinia celor din C.C. al P.C.R.! Iar Nicolae Ceaușescu tocmai începuse să-și lanseze teoria cum că „România este o țară puternic dezvoltată“! Deci, cum să afirmi, în acel context ideologic victorios, flamboiant, că „este greu să fii comunist“?! Nu era o atitudine defetistă, ba chiar antipartinică?!

Declarația sa fusese atît un act de mare curaj, cît și o sursă de perplexitate, dar Titus Popovici nu a pățit nimic (cel puțin eu nu am aflat). E-adevărat că, peste vreo cinci ani, după ce se plimbase nițel prin lume și se mai dumirise despre ce și cum, și Tovarășul Nicolae Ceaușescu avea „s-o dea la-ntors“: a schimbat lozinca „România – țară puternic dezvoltată“ cu teza „România – țară în curs de dezvoltare“! Logic, asta însemna că, dacă era o țară „în curs de dezvoltare“, atunci era o țară subdezvoltată, care abia urma să se dezvolte și să devină „România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate“! Cuvîntul „subdezvoltată“ era prohibit, fiindcă era peiorativ: numai țările africane și unele asiatice erau „subdezvoltate“ și făceau parte din „Lumea a Treia“. Dar, în realitate, cît de subdezvoltată era România cînd era „în curs de dezvoltare“? Economic, făcea parte din Lumea a Treia?! Dar politic, fiindcă era în „lagărul socialist“, era musai să fie pe o treaptă mai sus, în Lumea a Doua! În Lumea Întîi, se știe, erau țările imperialiste.

Cum era posibilă această ambiguitate taxonomică?! Iată o problemă politică greu de soluționat! Zis mai neacademic, România nu era nici cal, nici măgar! Ba, mai degrabă, era măgarul care cărase din greu samarul cu despăgubirile de război către Uniunea Sovietică – „Noi îi «dădeam» grîul și ea ne lua porumbul!“ – și către alte țări. De exemplu, România nu a luptat în Ecuador, nu a avut trupe în Ecuador și nu a provocat nici o pagubă în Ecuador – care este tocmai în nord-vestul Americii de Sud; dar, fiindcă fusese în tabăra Aliaților (și nici nu se știe dacă și cum contribuise la efortul de război), Ecuadorul a pretins României, cu o nerușinare dezinvoltă, despăgubiri de război! Deși România fusese a patra țară (clasată înaintea Franței!) prin ponderea militară și economică la războiul contra Axei, iar pentru acțiunea trădătoare de la 23 august 1944, Aliații au lăudat România că, astfel, a scurtat războiul cu șase luni! Totuși, în Tratatul de Pace, România a fost trecută printre țările învinse, suferind rapturi teritoriale (actualele teritorii deținute de criminala Ucraina!) și impusă la mari despăgubiri de război! Inclusiv către statul Ecuador! Să nu-l bombardezi?!

În vremea cînd Titus Popovici rostise acea afirmație paradoxală și riscantă, Aurel Rogojan era un adolescent care se apropia de bacalaureat; Dan Andronic nu figura nici în viitorul genitorilor săi! Dar este evident că, în 1965, Titus Popovici – intelectualul inteligent, cult, onest, obiectiv, curajos, pertinent și cu autentic spirit partinic comunist – remarcase că „lupta de clasă se ascute“ pe zi ce trece. În următoarele decenii, lupta de clasă avea să se ascută la maximum: și atît de mult s-a ascuțit, încît facțiunea îmburghezită și antinațională de la vîrful P.C.R., condusă de jidovul scabros Silviu Brucan (Saul Bruckner) – Bestia Brucan[15] – avea să-l asasineze pe președintele țării, Nicolae Ceaușescu, dar, pentru ca oprobiul „comunismului“ să cadă mai vîrtos pe umerii poporului român ortodox, conspiratorii au pretins că l-a împușcat în Ziua de Crăciun – cînd românul nu taie nici porcul! –, deși îl împușcaseră imediat ce-l prinseseră – după ce conspiratorii îl bătuseră și îl băgaseră cu forța în elicopter, ca să se pretindă eclatant „Dictatorul a fugit!“ –, dar au difuzat filmul mai tîrziu, pe 25 decembrie 1989, ca să le iasă „regia“ și să le strice românilor ortodocși Sărbătoarea Crăciunului!

Fantoma comunismului mai bîntuie

Și acum, referitor la Karl Marx. Marx și Engels au scris ei Manifestul Partidului Comunist, invocat ironic de activistul ceaușist năpîrlit în p.s.d.-istul-liberal-globalist g-ral (r.) Cornel Codiță, dar acest document este unul ideologic, nu unul programatic și, deci, nu are caracter pragmatic. Și, apoi, nu ei născociseră ideea și teoria comunismului. Ba chiar primul comunist practicant a fost Iisus Hristos, care lua de la bogați și le dădea săracilor! Unul dintre primii precursori ai teoriei comunismului, alături de celebrul Thomas Morus[16], este mult-ignoratul Tommaso Campanella, care, de aceea, a fost închis și torturat 27 de ani de către Inchiziție[17]! Marx chiar a spus explicit că nu se referă la comunism în sensul că ei, Marx și Engels, nu îi descriu programul și nu îi indică directivele despre cum va fi construit și care-i va fi fiind conținutul, ci, pentru ei, „comunism înseamnă critica necruțătoare a stării existente, care va duce la comunism“.

Iar bietul Lenin-Omniscientu’ se văita neputincios: „Marx nu a scris un rînd despre Socialism, iar acum trebuie să ne descurcăm singuri“! Mai mult, Lenin a criticat sever mania activiștilor-lichele de a numi „comunism“ ceea ce se făcea în acei ani (1917-1923) în U.R.S.S. – pretinzînd că se imită Comuna din Paris –, și el a arătat că, prin utilizarea masivă și fără nici un temei, fără corespondent practic, a cuvîntului „comunism“ se devalorizează, se compromite cuvîntul, se creează o falsificare a sensului său real. Lenin le-a explicat activiștilor de partid și, prin intermediul lor, masei mujicilor analfabeți că, între orînduirea capitalistă și cea din viitor, comunistă, există etapa intermediară și îndelungată a socialismului: cu atît mai îndelungată, cu cît se pleacă de la o situație social-politică și economică inferioară – adică dacă țara nu este industrializată, cum erau unele țări occidentale, unde, presupusese Marx, ar fi fost fezabilă revoluția. Industrializarea produce socializarea unor mase mari de oameni, iar această socializare le provoacă solidarizarea socială și politică și le oferă forța, le clarifică scopurile și obiectivele comune, pentru care să lupte contra exploatării.

Revoluția socialistă a fost cam inoportună

Karl Kautsky a susținut că „nu este oportun să se declanșeze revoluția socialistă“, întrucît, conform teoriei lui Marx, nu sunt întrunite condițiile revoluționare în nici o țară. Dar, curios, s-a produs o inversare semantică și ideologică: deși Kautsky susținea că „nu este oportun să se…“, totuși, i s-a adresat blamul public, invers, că „este oportunist“ și că, deci, este trădător, fiindcă a trădat teoria marxistă! Într-o polemică ultra-virulentă, chiar Lenin l-a blamat astfel, în broșura Revoluția proletară și renegatul Kautsky[18]. În etapa jido-bolșevică din România, dacă îți adresa acuzația „Oportunistule!“, cineva te putea băga la pușcărie!

Lenin a relevat că, în contradicție cu și devansînd teoria lui Marx, Primul Război Mondial crease condițiile declanșării revoluției socialiste în Rusia, de unde să fie exportată și să se realizeze „Revoluția Socialistă Mondială“, deși Rusia, singură, era improprie declanșării și reușitei revoluției, din cauza condițiilor sale social-politice, pe alocuri extrem de înapoiate. Troțky a plusat și a născocit teoria „revoluției permanente“, care i-ar fi permis atît să conducă, mai lejer, Uniunea Sovietică (pe principiul țiganului care transportă șoareci în sac și, frecvent, îl scutură, pentru ca șoarecii, dacă ar sta liniștiți, să nu se „organizeze“, să roadă sacul și să se elibereze!), dar și să exporte „Revoluția Mondială“, prin introducerea unei stări de instabilitate internațională. Pseudoteoria „revoluției permanente“ a fost, printre altele, unul dintre pretextele folosite de Stalin să-l exileze și, apoi, să pună la cale asasinarea[19] lui Troțky în Mexic.

Lenin a formulat o scuză politică, pentru eventualitatea eșecului „Revoluției Socialiste Mondiale“: „Rusia este un mare ghem de profunde contradicții economice, politice și sociale, se află la nivelul cel mai de jos de la care se poate porni revoluția socialistă, de aceea Rusiei îi va fi cel mai greu și îi va trebui un timp mai îndelungat să ajungă la victoria finală: la o societate bazată pe justiție socială, fără exploatarea omului de către om, proprie capitalismului“. Într-adevăr, în Rusia țaristă funcționa cea mai mare și mai modernă uzină din lume – uzina de armament Putilov, din Petrograd, cu circa 40.000 de angajați! –, dar Imperiul Țarist avea, în componența lui, și popoare aflate abia în faza de organizare tribală, gentilică! Cum să îi „educi“ pe ăștia, aflați abia la începuturile Istoriei, să faci din ei „oameni noi“, care să înțeleagă și cu care să construiești Socialismul?!

Uniunea Sovietică nu prea a fost sovietică

Lenin a precizat că „această etapă îndelungată de tranziție – Socialismul – comportă o mulțime de variante particulare, specifice tradițiilor și situației politico-economice și istorice ale fiecărei țări: nu se poate indica o anumită și o singură cale de urmat, de exemplu, calea sovietică“ (și, în esență, a fost calea jidovească, a kibutz-ului). Lenin a formulat teoria, expusă într-o broșură, că, în Rusia, „Socialismul este capitalism de stat“ – deci Rusia socialistă era organizată ca o imensă întreprindere dirijată de „sus“, ca un imens kibuț! De altfel, într-unul dintre ultimele sale articole – „Mai bine mai puțin, dar mai bine“ –, înainte de a se îmbolnăvi iremediabil și a ieși din viața politică a U.R.S.S., Lenin și-a exprimat îndoiala că Republicile Socialiste ale Uniunii Sovietice ar mai fi și „sovietice“!

Această remarcă, foarte importantă sub aspect politic, a fost îngropată adînc, sub o tăcere groasă, profundă și definitivă de către apologeții socialismului sovietic victorios. Și nu întîmplător. „Soviet“ înseamnă, în limba rusă, „sfat“. În România, Juden-bolșevicii – veniți pe tancurile sovietice în 1944, împreună cu trupele sovietice, care au rămas pînă în 1958, cînd, cu rachiu și cu „femei fierbinți“, au fost „convinse“ să plece – au născocit sintagma „sfat popular“, calchiată după sintagma pleonastică „democrat popular“; dar, pentru că era de sorginte sovietică – deși cuvîntul „sfat“ există în fondul de bază al limbii române și formează o familie de cuvinte –, a fost înlocuit, ulterior, pentru a se detașa de „vechiul regim dogmatic, stalinist“, cu un neologism, în sintagma „consiliul popular“.

„Sovietele“ erau, în primii ani ai Marii Revoluții Socialiste din Octombrie (M.R.S.O.), „consilii, comitete ale muncitorilor, soldaților, țăranilor și cazacilor“, care își asumaseră, în mod revoluționar – adică ad hoc și cu de la sine putere, dar cu legitimitatea pe care le-o dădea Revoluția Socialistă –, întreaga conducere a întreprinderilor, a localităților, cu scopul instaurării Socialismului. „Sovietele sunt organizația nemijlocită a înseși maselor muncitoare și exploatate, care le înlesnește posibilitatea de a-și orîndui singure statul și de a-l conduce cum e mai bine. (…) Organizația Sovietelor înlesnește în mod automat unirea tuturor celor ce muncesc și sunt exploatați în jurul avangărzii lor, proletariatul“[20].

Se înțelege că toți componenții acestor soviete/comitete – muncitori, soldați și țărani – erau „revoluționari“. După retrovoluția din decembrie ’89, ne-am pricopsit și noi, „ghinion“, cu vreo două divizii de „revoluționari“, care, de 34 de ani, parazitează statul român, fiindcă primesc, degeaba, o indemnizație lunară de circa 2.500 de lei. Dacă i-am căuta, acum, să mai facem o revoluție ca să îi alungăm pe trădătorii de la Putere, nu am găsi pe nici unul: cum să dea ei în Guvernul care le dă gratis păpica?! Prin 1923, cînd și-a redactat Lenin acel articol, considerat „testamentul politic“ al său, le cam „scăzuse entuziasmul revoluționar“ – cum constatase Lenin. În schimb, a fost înlocuit de birocratizare – fenomen politico-social general, asupra căruia Lenin avertizase insistent, ca fiind extrem de periculos, întrucît cei mai mulți birocrați, fiindcă erau cei mai instruiți, erau moșteniți de la Imperiul Țarist.

Încurcate sunt căile Socialismului

Din această cauză, la finalul carierei sale politice, Lenin și-a exprimat îngrijorarea că sovietismul – care constituia esența noului regim instaurat de M.R.S.O. – se cam veștejise. Și a urmat, cum se știe, birocratizarea și dogmatizarea întregii societăți sovietice socialiste, care nu mai era „sovietică“ – adică „sovietele muncitorilor, soldaților și țăranilor“ se birocratizaseră: nu mai erau instituții de stat sau obștești (civice), în care membrii componenți ai acestora „să fie aleși, să se sfătuiască și să stabilească, în comun și în mod democratic politica“, ci șeful sovietului devenise șeful absolut și se permanentizase la Putere, dictând conform „directivelor de partid“ primite de „sus“ – adică de la singurul partid atotputernic: Partidul Comunist. U.R.S.S. fiind un stat totalitar, situația se caracteriza prin dictonul Lordului Acton: „Puterea corupe. Puterea absolută corupe în mod absolut!“

Este necesar de menționat că Lordul Acton a enunțat acest celebru aforism după ce a stat vreo lună la Vatican, vizitîndu-l pe Papă și studiind bula papală despre infailibilitatea Papei. Deși Lordul Acton nu o spune, este evident că eseul său despre Puterea absolută care corupe în mod absolut reflectă autoritatea absolută pe care o avea Papa și care, cum se știe, deja, a instituit o corupție absolută la Vatican. „Astfel, „«birocrația roșie» urma să ia puterea și să creeze una dintre cele mai diabolice tiranii din istoria omenirii“[21]. Se instituia, treptat, Nomenclatura sovietică, „burghezia sovietică“, nomenclatură replicată și în țările vasale, din lagărul socialist – lagăr descris, tragic și corect, de către Aleksandr Soljenițîn, ca un imens „gulag“! Și calitatea de generalitate pe care i-a dat-o Lordul Acton aforismului său ne obligă să vedem că fenomenul corupției constituie un corolar al Puterii – deci duplexul Putere-Corupție se instituie în orice societate, indiferent de regimul politic existent: totalitar, ca în U.R.S.S., sau „democratic“ după modelul statului Israel sau al S.U.A., după cum relevă Larry Johnson![22]

Acum a devenit de notorietate faptul că guvernul condus de Lenin era, în proporție de 95 la sută, format din cei 300 de jidovi „revoluționari de profesie“, aduși de Leon Troțky din S.U.A. în anul 1917, care își luaseră nume de ruși get-beget și, respectiv, nume ale autohtonilor din alte țări[23]! Nikolai Starikov demonstrează foarte documentat amestecul hotărîtor al Serviciului Secret al Perfidului Albion în sprijinirea actonilor care au asigurat succesul revoluției „ruse“, care nu era deloc „rusă“, ci total jidovească[24] și susținută de oculta financiară internațională[25] tocmai pentru a demola Imperiul Țarist, pe cale de a deveni un pericol îndeosebi pentru Imperiului Britanic.

Spiritualitate versus mercantilism

Revenind la Marx. Karl Marx era descendentul unui lung șir de mari rabini, șir întrerupt de tatăl său, care a renunțat la a mai fi rabin și s-a convertit la protestantism[26] pentru că voia să practice avocatura. Mama lui Marx era, și ea, fiică de rabin.

Deci, tînărul Marx cunoștea nocivitatea iudaismului (talmudismului) din interior. Or, el a prezis că popoarele creștine – întrucît creștinismul derivă din iudaism, cum marșau, anterior și ulterior lui Marx, teoreticienii laici și teologi pe ideea creștinismului de sorginte iudeo-creștină[27] –, popoarele „creștine“, deci, se vor iudaiza (jidăni) tot mai mult, adică se vor orienta nu spre spiritualitate, nu spre „iubirea aproapelui“, conform doctrinei hristologice[28], din Evanghelii, ci vor cîrmi spre calea pecuniară, spre banii lui Mamona, spre PROFIT, conform Talmudului.

Și, azi, se observă cu ochiul liber „urma copitei despicate“: tendința mercantilistă, generatoare de egoism, de hedonism, de a avea cît mai multe averi, de individualism exacerbat – individualism care sfîrșește în singurătate și în alienare; această situație este teoretizată, printre mulți alții, de către sociologul „marxist“ Herbert Marcuse (de meserie jidov) în faimoasa lui carte OMUL UNIDIMENSIONAL, sau de către psihanalistul Erich Fromm (tot jidov), îndeosebi în A AVEA SAU A FI, ambii autori fiind critici ai Capitalismului! Trebuie, totuși, amintit și faptul că unii preoți catolici au apelat la cîteva concepte marxiste, precum lupta de clasă, pentru a realiza mișcarea Teologia eliberării[29], care, în spirit, era filo-marxistă, iar în practică foarte anticapitalistă, ca formă de protest față de exploatarea popoarelor din America Latină. Printre cei care au inițiat acest curent de gândire s-au numărat teologul peruvian Gustavo Gutiérrez, arhiepiscopul brazilian Hélder Câmara, faimosul teolog și filozof Leonardo Boff – „un exponent al teologiei eliberării“ – și alții. De altfel, Biserica Catolică este acuzată de multă vreme şi de tot mai mulţi ierarhi şi teologi catolici că este „autoritarismul absolut“, cum spune Eugen Drewermann în interviul luat de Miguel Bayon[30], Ioan-Paul al II-lea fiind contestat ca autocrat – şi despre care teologul brazilian Leonardo Boff, printre alţii, a relevat „că 200 de milioane de dolari au fost deturnaţi spre sindicatul polon Solidaritatea printr-o viclenie bine ticluită de R. Reagan, C.I.A. şi Ioan-Paul al II-lea“[31]. În baza bulei Infailibilitatea Papei, papa l-a excomunicat pe Boff!

Această alienare este accentuată și accelerată de modul de viață occidental – preponderent „american“, predominat de tranziență, cum demonstrase Alvin Toffler – prin industrii (a filmului, a muzicii, a divertismentului, a mass media, a publicității etc.) și prin organizații neguvernamentale (ong), care spală pe creier indivizii, inducîndu-le apatia, atitudinea non combat, favorabilă establishment-ului să conducă societatea în liniște. Aceste ong-uri sunt stipendiate de instituții financiare jidănești ca F.M.I., Banca Mondială și alte bănci, care sunt tot jidovești, dar sub acoperirea unor nume „naționale“, ca Banca „Angliei“ (care, după pierderea de către Napoleon a Bătăliei de la Waterloo, a fost acaparată, printr-un vicleșug, de Nathan Rothschild[32]), Banca „S.U.A.“ (Banca Federală de Rezerve – care nu este banca de stat a S.U.A., ci un consorțiu de bănci private[33] jidovești[34]) etc. Și Banca Națională a României (B.N.R.) a devenit tot o bancă jidovească, sub conducerea lui Mugur Isărescu[35] (care, cică, ar fi un „oltean“ provenit din neamul lui Iser!).

„Eu, Marx, nu sunt marxist!“

Una dintre corecturile necesare în discursul public actual este eliminarea noțiunilor „comunism“, „marxism“, „neomarxism“, „marxism cultural“, „marxism sexual“ etc., care, chipurile, ar atesta ofensiva actuală a „comunismului“, dar care sunt fără noimă, căci nu au nici o acoperire: sunt vorbe de clacă, spuse de indivizi care vor să epateze dovedindu-se „importanți“ prin critici contra cuiva „mare“, cum este colosul Marx – care, spunea Roger Garaudy, împărțise Lumea în două: „a trezit speranța sau mînia tuturora!“ –, dar care indivizi nu au citit nici o pagină din Karl Marx. Marx a scris CAPITALUL, nu SOCIALISMUL și nici COMUNISMUL. De altfel, la o conferință a Ligii Comuniștilor, Karl Marx a declarat: „Eu, Marx, nu sunt marxist!“ – după cum relatează Benedetto Croce. Lenin a scris chiar surprins: „Nimeni nu a înțeles CAPITALUL lui Marx dacă nu a citit FENOMENOLOGIA SPIRITULUI, a lui Hegel!“ De aici putem deduce, cu certitudine, că Lenin a fost singurul care l-a înțeles pe Marx! Dispariția prematură a lui Lenin a însemnat și dispariția singurului dialectician marxist autentic, prin care Socialismul se putea îndrepta pe un făgaș fezabil și într-o formă adaptabilă, prompt, la realitate, ca să supraviețuiască – așa cum el înlocuise „comunismul de război“, devenit dăunător în vremea Războiului Civil, cu „noua politică economică“ (N.E.P.), prin care a revitalizat economia tinerei U.R.S.S., pe cale de a colapsa! Cu asemenea ideologi și lideri eminamente ignoranți și dogmatici a fost conceput și construit Socialismul!

Ulterior, Antonio Gramsci, secretarul Partidului Comunist Italian, avea să-i lase cu gura căscată pe contemporani printr-un titlu faimos, fiindcă era paradoxal, dar adevărat: „Revoluția bolșevică împotriva CAPITALULUI lui Karl Marx!“ În titlu și, evident, în articol era conținută, implicit, teoria lui Karl Kautsky-Oportunistu’, dar, cum ideologii „comuniști“ făcuseră din ignoranță o virtute, nu s-a băgat de seamă. Deplina ignoranță a liderilor bolșevici a generat o incultură politică socialistă rigidă și găunoasă, bazată pe cîteva citate din textele lui Marx și Lenin, iar Socialismul de sorginte sovietică nu avea cum să includă gîndirea dialectică a lui Marx și Lenin – ale căror Opere (mai „complete“ sau nu) aveau să fie tipărite după circa patru decenii, cînd locuitorii țărilor socialiste se îngrețoșaseră de doctrina socialistă și doar unii studenții mai citeau (dacă citeau) cele cîteva pagini de bibliografie recomandată de profesori!

Și a urmat achilozarea politică, economică și spirituală a „lagărului socialist“, întrucît a fost construit pe o doctrină eminamente dogmatică, lipsită de creativitate și adaptabilitate, care l-a dus la faliment. Antologică pentru ilustrarea absurdității pe care o atinsese Uniunea Sovietică – un veritabil Absurdistan – este situația relevată de un film documentar rusesc, difuzat și de TVR1 prin ’93-’94: niște mari imbecili din Biroul Politic al C.C. al P.C.U.S. au anulat – fiindcă nu au înțeles problema – construirea celui mai eficient motor de rachetă cosmică din lume! Se construiseră doar 25 de exemplare-model. După prăbușirea U.R.S.S., în 1991, ca să reducă din pagubă, întreprinderea constructoare le-a vîndut S.U.A., astfel că N.A.S.A și-a echipat rachetele „Saturn“ cu motoarele respective!

Mihail Gorbaciov – groparul U.R.S.S.

Mihail Gorbaciov încercase să revitalizeze sistemul sovietic și a introdus, în 1985, în politologie trei concepte: lichelismul politic – pecetea „democrației sovietice“ –, perestroika (reconstrucția) și glasnosti (transparența). Altfel spus, democrația din sovietismul inițial devenise atît de opacă – de fapt, de secretă – încît, pentru a redresa situația, se impunea transparența, adică discutarea civică, deschisă, în obște, a problemelor politico-economice și sociale – se impunea libertatea cuvîntului, care fusese interzisă în „lagărul socialist“! Dar, după șapte decenii de dogmatism osificat, sistemul socialist „sovietic“ devenise atît de fragil, încît reforma gorbaciovistă l-a făcut fărîme și s-a reînființat capitalismul primitiv, sub conducerea bețivanului Boris Elțîn, care a ruinat, efectiv, Federația Rusă. Joseph Stiglitz[36] relevă că „privatizarea“ din Rusia nu a fost decît un mare jaf sistematic, răspîndit, prin aplicarea „privatizării“ neoliberale, în toate țările ex-socialiste: laconic, el spune că „monopolul de stat este totdeauna mai bun decît monopolul privat“!

Socialismul impus României de către jido-bolșevici purta stigmatul celui din Uniunea Sovietică, pe care creatorii ei, Lenin, Troțky & comp., au vrut-o promotoarea Revoluției Socialiste Mondiale, adică ea, preconizata Revoluție Mondială, se afla sub flamura inter-naționalismului proletar.

Național-socialistul Nicolae Ceaușescu

Totuși, o excepție a fost Socialismul din România: Nicolae Ceaușescu i-a șters prefixul inter-naționalismului proletar și l-a altoit, ingenios, cu naționalismul autohton. Probabil că Ceaușescu – care nu era nici prost, nici incult, cum îl denigrează unii acum – s-a inspirat, totuși, din ideile lui Lenin, referitoare la faptul că Socialismul trebuie să fie diferit în fiecare țară, în funcție de tradițiile, istoria și particularitățile ei – idei pe care Ceaușescu le invoca frecvent în discursurile sale, ca să explice inamicilor săi ideologici din țările Tratatului de la Varșovia de ce contracarează acuzele apologeților Moscovei cum că s-ar fi abătut de la Doctrina socialistă. După ce l-a asasinat, Ion Iliescu avea să îl înfiereze, „cu mînie proletară“, că „a întinat idealurile Socialismului“!

Această „întinare“, acest hibrid de socialism naționalist îl ajutase pe Nicolae Ceaușescu să facă din România – realmente subdezvoltată – cea mai puternică țară dezvoltată din Europa Centrală și de Est: în România se construiau de la cele mai mici ace de cusut pînă la avioane Boeing, România devenise a opta țară din lume la exportul de armament, a zecea țară din lume prin Flota de Pescuit Oceanic, România a construit Combinatul Siderurgic Galați după cele mai moderne tipare originale Siemens-Martin, iar proiectul general a fost verificat de către F.M.I. și Banca Mondială, care au împrumutat banii pentru investiție etc. Ba chiar Nicolae Ceaușescu anunțase că am putea construi bomba atomică, pe care, din păcate, nu a mai realizat-o – după cum regreta și Petre Țuțea!!! Dar, fapt esențial, a scăpat România de povara datoriei externe – plătită în avans la presiunea aceluiași cămătar criminal F.M.I.! La începutul lunii decembrie 1989, s-a dus în Iran ca să pună la cale înființarea unei instituții financiare internaționale care să contracareze F.M.I.-ul. – idee realizată, post-mortem, acum, prin BRICS [37]! De fapt, aceste ultime două demersuri ale lui Nicolae Ceaușescu au fost și cauza principală a asasinării sale!

Petre Țuțea – fanul lui Nicolae Ceaușescu

Această performanță l-a determinat pe Petre Țuțea să constate că, în doar 24 de ani, „Nicolae Ceaușescu a realizat o construcție mai mult decît faraonică și a scos România din Evul Mediu“ și că, de aceea, „Ceaușescu este mai naționalist decît el“, fiindcă aplicase întocmai programul de dezvoltare preconizat de Mișcarea Legionară, lucru care, admirativ, l-a făcut să rostească înjurătura națională: „Îl bag în aia a mă-sii pe cine îl va mai înjura pe Nicolae Ceaușescu…!“[38] Înjurătura i-a plăcut profesorului Ion Coja, care se consideră un emul al lui Petre Țuțea, fiindcă a publicat-o de cîteva ori, iar alți autori au savurat-o și au redifuzat-o![39] Prof. Ion Coja scrisese că Socialismul din România a fost sabotat de puterile occidentale fiindcă „dădea semne că putea să reușească“ și, deci, să fie un exemplu pozitiv pentru alte țări – dar devenind un pericol pentru Occident! O prelungire a respectivului sabotaj o atestă campania virulentă contra naționalismului susținută de globalism[40] – glazurat cu teoria „societății deschise“! Acum, „democrația“ postdecembristă de proveniență occidentală a distrus România socialistă, aruncînd-o în Evul Mediu, și a transformat-o într-o neocolonie!

Avalanșa neomarxismului

Acum aproape toate mass media din România – chiar și cele naționaliste, de bună-credință, fiindcă sunt românești! – sunt preocupate să înjure „neomarxismul“, ceea ce dovedește cecitatea politologică sau, după caz, fariseismul autorilor! Cum să blamezi, acum, pretinsa ofensiva nocivă a „comunismului“, a „neomarxismului“ într-o societate în care acționează cel mai prădalnic capitalism?! Dar critica acerbă a „marxismului“, a „neomarxismului“, a „marxismului cultural“, a criptocomunismului, a „comunismului“ actual, care, chipurile, s-ar desfășura pe terenul capitalismului aflat în pernicioasa fază a „acumulării primitive“, nu este decît o diversiune, un petardism propagandistic, menit să camufleze adevăratul inamic.

„Comunismul“ nu a existat aproape pe nicăieri, cu excepția ancestrală din zona tracilor, a străvechilor daco-geți, care utilizau modul de producție devălmaș – remarcat de Platon –, perpetuat, surprinzător, în zona Vrancei, pînă după 1945, cînd a fost lichidat de judeo-bolșevici. Nu „comunismul“ – în toate variantele sale terminologice sus-menționate – este adevăratul dușman al societății, ci inamicul ascuns în spatele acestui petardism – ați întrezărit „urma copitei despicate“: iudeo-bolșevismul, năpîrlit în „democrația societății deschise“[41], insinuate de speculantul (citește: escrocul) financiar George Soros, căruia-i place să fie numit „speculant financiar, filozof și filantrop“, care, și el, nu este decît un pion, un „matador“ al ocultei financiare internaționale, care, prin 1994, într-un scurt-metraj cu un titlu infatuat, se lăuda: „Am spart Banca Angliei“[42], referitor la lovitura speculativă pe care a dat-o în 16 septembrie 1992! Din această „spargere“, Soros s-ar fi îmbogățit, zicea presa, cu vreo trei-patru miliarde de lire sterline, dar, conform unei informații difuzate de C.V. Tudor, în pagina „Săptămîna pe scurt“, din revista România Mare, s-a ales doar cu vreo 300 de milioane: celelalte au fost împărțite între cîțiva mari șefi de state imperialiste!

Fundația Open Society face spionaj camuflat

**Silviu Brucan, gazda lui George Soros la GDS (Grupul pentru Dialog Social)** î**n ianuarie 1990**

Fundația „Societatea Deschisă“ a lui George Soros a fost înființată în 1984, la Budapesta, de unde, precum ciuma, s-a răspîndit în toată Lumea civilizată, din Europa și Asia. În Africa și în America Latină, Fundația Open Society nu s-a răspîndit, fiindcă popoarele erau cvasi-analfabete, iar statele respective deja fuseseră „deschise“[43] de tăișul pumnalului financiar al colonialismului[44]. După un timp – în urmă cu vreo două decenii –, Fundația Open Society a fost expulzată din China, din Rusia, Croația etc. pentru că guvernele multor țări i-au decelat nocivitatea extremă: sub pretextul „filantropiei“, filialele fundației constituiau un vast aspirator de informații din diverse domenii, care serveau păpușarilor lui Soros să organizeze loviturile financiare speculative.

Informațiile culese sunt folosite și la sabotarea statelor respective; un recent exemplu este jidoavca Maia Sandu, „pupila“ lui Soros, care subminează Basarabia, adică „România Răsăriteană“.

Recent, s-au dumirit inclusiv maghiarii și au alungat Fundația Open Society[45] din Ungaria – deși avuseseră, multă vreme, o presă foarte virulentă contra lui George Soros!

Numai trădătorii României tac chitic[46]!

Karl Marx salvatorul!

În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, în vremea tinereții lui Bruno Bauer și Karl Marx, jidovii din Germania – autointitulați ashkenazi – au cunoscut o puternică ascensiune economico-socială și demografică. Situația a dus la inflamarea unor intelectuali germani influenți. Profesorul Heinrich G. von Treitschke[47] a sintetizat această exasperare în lozinca „Die Juden sind unser Unglück!“ – Jidanii sunt nenorocirea noastră!“

Printre lucrările sale aride, Karl Marx ne-a mai dat, în 1843, și soluția salvatoare într-un articol încifrat în limbajul său hegelian. În studiul său complet ignorat Zur Judenfrage, Marx explică, printre altele: „Banul este dumnezeul gelos al lui Izrael, în fața căruia nu poate exista nici un alt dumnezeu (…). Adevăratul dumnezeu al iudeului este polița. Dumnezeul lui este numai o poliță iluzorie (…). „Die chimärische Nationalität des Juden ist die Nationalität des Kaufmanns, überhaupt des Geldmenschen“[48] – „Naționalitatea himerică a jidovilor este naționalitatea negustorului, a omului venal în general“[49].

Recent, studiul său „Chestiunea jidovească“ (Zur Judenfrage) a fost tradus – culmea!, de către un sionist – și publicat, separat, în broșura cu formidabilul titlu A World without Jews – O lume fără jidovi[50]: „The social emancipation of the Jew is the emancipation of society from Judaism“[51]. „Ce-i de făcut?!“[52] – se întreba Lenin, în 1902. Ce-i de făcut – vă întreb și eu, acum, în 2023 – ca să ajungem să avem o lume fără jidovi?!

Dezvoltînd sugestia lui Bruno Bauer, Karl Marx indică, în mod imperativ, „ce-i de făcut“, soluția viitorului imediat, în concluzia implacabilă: „Die gesellschaftliche Emanzipation des Juden ist die Emanzipation der Gesellschaft vom Judentum“ – „Emanciparea socială a iudeilor este emanciparea societății de iudaism“[53], ceea ce înseamnă a spune: „eliberarea societății de iudaism“ = „dezrobirea societății de iudaism“, adică „eliminarea iudaismului din societate“. Acest viitor „bate la ușă“: este necesară lichidarea talmudismului de pe Planetă[54]! Dar eliminarea iudaismului nu se poate face fără anihilarea vectorilor iudaismului, prioritar a „presei talmudice“[55], care este forma de mișcare laică a talmudismului, cea mai penetrantă, prin care indivizii sunt „tăiați-împrejur“ la creier – ceea ce implică o luptă universală colosală pentru, cum ne îndeamnă David Duke, „trezirea la realitate“[56]!

Ca atare, lozinca lui Marx trebuie actualizată și completată astfel:

„PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ ȘI ANIHILAȚI TALMUDISMUL!“

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu

[1] Cf. https://www.incorectpolitic.com/institutul-terorist-elie-wiesel-finantat-din-bani-publici-publica-un-raport-in-care-cere-cenzurarea-si-arestarea-patriotilor-romani/

[2] Cf. https://www.mediafax.ro/externe/de-ce-este-miliardarul-george-soros-maestrul-malefic-din-centrul-unei-conspiratii-globale-18373677

[3] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_filantropi_rom%C3%A2ni

[4] Maria Diana Popescu, „Acesta este scopul neomarxiștilor“, Revista ART-EMIS, nr. 26 (1.297) / 09.04.2023, pag. 1, pe https://www.art-emis.ro/editoriale/acesta-este-scopul-neomarxistilor.

[5] Cornel Codiţă, „Neomarxismul şi rădăcinile sale… din ceruri“, BURSA, editorial, 23 aprilie 2021, pe https://www.bursa.ro/neomarxismul-si-radacinile-sale-din-ceruri-05199240

[6] Noam Chomsky, CINE CONDUCE LUMEA, Ed. Litera, 2020, cap. 12, „Lupta de clasă în Statele Unite“, pag. 155-160.

[7] Noam Chomsky, CUM MERGE LUMEA, Editura Curtea Veche, 2020, pag. 179-180 și urm.

[8] Erich Fromm, A AVEA SAU A FI, pe https://101books.club/carte/descarca-erich-fromm-a-avea-sau-a-fi-pdf, pag. 15, 126-127.

[9] Cf. https://www.marxists.org/romana/lenin/opere-complete/desc/Lenin-Opere-complete-vol-33-1917-Statul-si-revolutia.pdf

[10] Pentru ale detalii despre Emmanuel Macron, vezi: https://www.incorectpolitic.com/porcii-lui-daea-si-jidanii-de-la-auschwitz/

[11] Dan Andronic are, totuși, unele merite ca ziarist de investigații: vezi https://www.incorectpolitic.com/bomboana-pe-coliva-lui-sabin-orcan-mmm/

[12] Cf. https://romania.europalibera.org/a/dosarul-ferma-b%C4%83neasa-remus-truic%C4%83—7-ani-cu-executare-paul-al-rom%C3%A2niei–3-4-ani-dan-andronic—3-ani-cu-suspendare/31006271.html. Despre cloaca zisă „Casa regală“, vezi și: Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Turpitudinea ex-regelui Mihai“, în Curentul Internațional, Detroit, S.U.A., pe https://curentul.net/2012/04/24/turpitudinea-ex-regelui-mihai/

[13] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Iulian_Vlad

[14] General brg. (r.) Aurel I. Rogojan, PUTEREA UMBREI. Istorii din lumea informațiilor secrete. Ed. Proema, 2019.

[15] Eugen Florescu, BESTIA BRUCAN, Editura „Planeta“, 1996.

[16] Cf. https://www.rador.ro/2023/02/07/thomas-morus-intre-marire-si-decadere/

[17] Vezi, despre CETATEA SOARELUI, în https://ro.wikipedia.org/wiki/Tommaso_Campanella

[18] Cf. https://www.marxists.org/romana/lenin/opere-complete/desc/Lenin-Opere-complete-vol-37-1918-Revolutia-proletara-si-renegatul-Kautsky.pdf

[19] Pavel Sudoplatov, MISIUNI SPECIALE, Ed. Litera, București, 2010.

[20] Cf. supra, nota nr. 18, pag. 265.

[21] Noam Chomsky, CUM MERGE LUMEA, Ed. Curtea Veche, 2020, pag. 209.

[22] Larry Johnson, „Peștele se strică de la cap – de ce agenția CIA este disfuncțională“, 25 aprilie 2023, pe https://opozitia.net/2023/04/25/pestele-se-strica-de-la-cap-de-ce-agentia-cia-este-disfunctionala/

[23] Cf. https://www.incorectpolitic.com/istorie-zydokomuna-cea-mai-completa-lista-a-nomenclaturii-iudeo-bolsevice-din-romania/

[24] Nikolai Starikov, 1917. Dezlegarea enigmei revoluției „ruse“. Editura Frontiera, Timișoara, 2017, pe https://www.printrecarti.ro/299203-nikolai-starikov-1917-dezlegarea-enigmei-revolutiei-ruse.html

[25] Antony C. Sutton, Wall Street and the Bolshevik Revolution. Clarview, Malta, 1974; Antony C. Sutton, Wall Street și Revoluția Bolșevică. Editura Anacronic, București, 2017.

[26] Ionuț Bălan, „Antisemitismul evreului Karl Marx și pizma pe avantajul comparativ“, Jurnalul, 20 aprilie 2023, pe https://jurnalul.ro/editorial/karl-marx-antisemit-solutie-economica-929551.html

[27] Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu, „Bomboana pe Coliva Jidanilor“, Altermedia, 01.05.2015, pe https://web.archive.org/web/20160203180944/http://www.altermedia.info/romania/2015/01/05/bomboana-pe-coliva-jidanilor/; vezi și https://www.incorectpolitic.com/bomboana-pe-coliva-jidanilor/

[28] Cf. https://www.incorectpolitic.com/colonel-vasile-zarnescu-talmudistul-este-antihristul/

[29] Cf. https://koaha.org/wiki/Teologia_della_liberazione ; https://www.gotquestions.org/Romana/teologia-eliberarii.html ; https://ro.frwiki.wiki/wiki/Th%C3%A9ologie_de_la_lib%C3%A9ration

[30] În El Pais, nr. 6511, 3 martie 1995, pag. 34.

[31] În El Pais, nr. 7338, 14 iunie 1997, pag. 27.

[32] Cf. https://www.wall-street.ro/articol/International/234665/povestea-dinastiei-rothschild-una-dintre-cele-mai-bogate-familii-din-europa.html#gref ; https://www.zf.ro/business-international/dinastia-rothschild-este-salvata-de-afacerile-facute-in-europa-comunista-3040142 ; https://www.capital.ro/sunt-peste-tot-in-lume-membrii-dinastiei-rothschild-160901.html ; https://www.bzi.ro/cozmin-gusa-ucraina-este-deja-cumparata-de-familia-rothschild-4389902 ; vezi și https://www.national.ro/dezvaluiri/familia-rothschild-ataca-cec-bank-557921.html

[33] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistemul_Federal_de_Rezerve_al_Statelor_Unite_ale_Americii

[34] Cf. https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/07/08/banca-federala-de-rezerve-a-sua-este-o-banca-privata-a-familiilor-evreiesti-rockefeller-rothschild-warburg-si-oppenheimer/; Anonymus, Complotul francmasonic al „Băncii Rezervei Federale“. Mașina de făcut bani a așa-zișilor „iluminați“. Editura Sapientia, București, 2015.

[35] Cf. https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/06/09/romania-se-afla-sub-patronajul-familiei-rothschild/

[36] Joseph Stiglitz, GLOBALIZAREA. Speranțe și deziluzii. Editura economică, București, 2002, passim.

[37] Cf. https://www.dw.com/en/a-new-world-order-brics-nations-offer-alternative-to-west/a-65124269 ; http://za.china-embassy.gov.cn/eng/sgxw/202304/t20230414_11059500.htm

[38] Cf. https://ioncoja.ro/petre-tutea-despre-nicolae-ceausescu-ii/

[39] Vezi și: https://ioncoja.ro/petre-tutea-il-bag-in-pizda-ma-sii-cine-il-mai-injura-pe-ceausescu-i/; https://ioncoja.ro/petre-tutea-il-bag-in-p-ma-sii-cine-il-mai-injura-pe-ceausescu/; https://jurnalul.ro/scinteia/special/pentru-urechile-securistilor-petre-tutea-ii-injura-pe-denigratorii-lui-ceausescu-319163.html ; https://revistaderecenzii.com/petre-tutea-articol-de-ion-r-popa/ ; etc.

[40] Cf. https://www.trainerslibrary.org/nationalism-vs-globalism/ ; https://momentmag.com/debate-what-do-we-need-more-of-nationalism-or-globalism/ ; https://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/09614529952684

[41] Cf. https://www.libris.ro/pdf?_pid=1251520&for=Societatea+deschisa+si+dusmanii+ei+-+Karl+R.+Popper

[42] Alice Barbu, „Cum a reușit George Soros să spargă Banca Angliei pentru 1,1 miliarde de dolari“, Evenimentul istoric, 11 august 2021, pe https://evenimentulistoric.ro/cum-a-reusit-george-soros-sa-sparga-banca-angliei-pentru-11-miliarde-de-dolari.html; vezi și: https://www.wall-street.ro/articol/Money/46510/Portret-de-investitor-George-Soros-omul-care-a-invins-Banca-Angliei.html#gref ; https://www.zf.ro/business-international/povestea-investitorului-care-a-spart-banca-angliei-13809482; https://www.wall-street.ro/tag/banca-angliei+george-soros.html#gref ; etc.

[43] Eduardo Galeanno, VENELE DESCHISE ALE AMERICII LATINE, Ed. Politică, București, 1983.

[44] Cf. https://www.incorectpolitic.com/sistemul-colonial-modern/

[45] Cf. https://www.opensocietyfoundations.org/uploads/bcf11b74-f834-4c09-bf1f-ac440db2c943/factsheet-osf-soros-rom-20180221.pdf ; https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/05/15/fundatia-pentru-o-societate-deschisa-isi-anunta-plecarea-din-ungaria-comunicat–108455 ; https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/vecini/fundatia-pentru-o-societate-deschisa-isi-anunta-plecarea-din-ungaria-18112087 ; https://ro.linkedin.com/pulse/societatea-deschis%C4%83-%C8%99i-%C3%AEnchis%C4%83-sau-cum-s%C4%83-l-traducem-pe-hoanta

[46] Pentru o bibliografie sumară contra fariseului George Soros, vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/George_Soros. „Bunicul lui George Soros (NOTA 10) a colaborat cu naziştii pentru confiscarea averilor evreilor simpli din Budapesta“, pe http://saccsiv.wordpress.com/2009/01/05/nazismul-partea-2-finantatorii-si-sustinatorii-nationalsocialismului/. Vezi şi: I. A., „Miliardarul Soros urmărit de justiţia franceză“, în Evenimentul zilei, nr. 2592, 27 decembrie 2000, p. 11; C. I. C., „Miliardarul Soros, pe banca acuzării“, în Curentul, 27 decembrie 2000, p. 9; ***, „Naţionaliştii din Thailanda îl ʽaşteaptă la cotitură’ pe Soros Gyorgy“, în http://www.mti.hu , 29 ianuarie 2001; Anthony Giddens, „Soros: Franţa în pericol“, în L’Événement du Jeudi, nr. 681, 20-26 noiembrie 1997, p. 18-19; Pascal Riche, „Procesul intentat lui Soros“, în Libération, 28 iulie 1997, p. 14; Reuter, „Opinia lui Soros referitoare la viitorul Uniunii Europene“, în International Herald Tribune, 6 noiembrie 1997, p. 15; Evghenii Doncev, „Rasa Bull-Terrier“, în Sega (Bulgaria), nr. 38, 2-8 octombrie 1997, pag. 50; Redacţia, „Cu mintea pentru Popper şi cu inima pentru Europa de Est“, în Kurier (Austria), nr. 263, 23 septembrie 1997, pag. 19; Kurt Kister, «George Soros – jucător la bursă şi „mecena“», în Suddeutsche Zeitung (Germania), nr. 219, 23 septembrie 1997, pag. 4; Szel Karoly, „Cel mai neruşinat Robin Hood al secolului“, în Kapu (Ungaria), nr. 8, 11 septembrie 1997, pag. 62; vezi şi M.S.C., „Miliardarul Soros se teme de un crah bursier“, în Cronica Romană, nr. 1360, 8 iulie 1997, pag. 10; Ben Macintyre şi Jason Nisse, „Poliţia franceză îi interoghează pe asistenţii lui George Soros“, în The Times, nr. 65938, 10 iulie 1997, pag. 27; Redacţia, „Asemenea unui criminal“, în Der Spiegel, nr. 32, 4 august 1997, pag. 118; Redacţia, „Asiatismul pus în discuţie“, în Le Monde, 30 august 1997, pag. 15; Paul Blustein, „Soros contestă că ar fi părtaş la manevrele necurate care să afecteze cursul monedelor naţionale din Asia“, în International Herald Tribune, 31 iulie 1997, pag. 11; Redacţia, „Soros a fost acuzat de către Malaysia de complot valutar“, Adevărul, nr. 2241, 5 august 1997, pag. 5. Pentru alte aspecte ale biografiei maleficului George Soros, vezi: Vasile I. Zărnescu, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, Editura Tempus, București, 2015, vol. 1, pag. 564-568.